Viata extraordinara a Ditei Kraus, supravietuitoare a Holocaustului, a inspirat un bestseller international. Aceasta este povestea sa adevarata, de la ororile lagarelor naziste la fuga de dictatura comunista si la plecarea in recent infiintatul stat Israel, in cautarea unei noi patrii. Nascuta intr-o familie de intelectuali evrei, Dita Polach a mers la scoala, s-a jucat cu prietenii si nu s-a perceput niciodata ca fiind diferita – pina la ocuparea Cehoslovaciei de catre Germania nazista. Deportati in ghetoul de la Terezin, apoi la Auschwitz si la Bergen-Belsen, Dita si familia ei au trait ororile de neimaginat ale lagarelor, tatal si bunicul murindu-i in timpul detentiei, iar mama, la scurt timp dupa eliberare. La Auschwitz, fata de doar 14 ani a avut in grija cea mai mica biblioteca din lume, alcatuita din cele citeva carti pe care prizonierii reusisera sa le salveze din bagajele celor adusi in lagar si care le-au oferit atit copiilor ce aveau sa fie trimisi in camerele de gazare, cit si invatatorilor acestora care le-au impartasit soarta o iluzie de normalitate intr-o lume de cosmar. Dar povestea Ditei nu se opreste la Holocaust; ea priveste si mai departe, la viata pe care si-a reconstruit-o dupa razboi: casatoria, plecarea din Cehoslovacia comunista si stabilirea in Israel, traiul in kibbutz, bucuriile si necazurile maternitatii. O relatare extraordinara, despre o viata incredibila, vointa de a trai si speranta neclintita intr-un viitor mai bun.