In lucrarea de fata, autorul foloseste cunostintele dobandite in decursul anilor de studiu pentru a aprofunda, cu ochiul fin al iubitorului de natura, problemele fundamentale ale mediului carpatic romanesc. Care este metodologia adecvata cuantificarii volumului de sedimente din cadrul sectorului superior al Vaii Doamnei? Care este distributia formelor de acumulare din cadrul acestui areal? Care este cantitatea de depozite inmagazinate? Ce concluzii se pot trage pe baza distributiei formelor de relief cu rol in depozitarea sedimentelor? Pentru a afla un raspuns la toate acestea si pentru a intelege mai bine specificul mediului alpin din Carpatii romanesti, autorul ne propune sa renuntam la perspectiva limitativa si sa contemplam muntele in tot ansamblul sau, ca un sistem geomorfologic complex.